Atacantul Sașa Bjelanovic a fost faultat aseară în minutul 20 de Rohat la 22 de metri de poarta ploieșteană, însă Teodor Crăciunescu l-a avertizat pe clujean pentru simulare, deși ar fi trebuit să îl elimine pe fundașul ploieștean! Croatul a fost schimbat imediat după respectiva fază cu Bud, acuzând dureri puternice.
Bjelanovic a făcut azi un control medical și veștile sunt destul de proaste pentru el. Atacantul a suferit o fractură de maleolă tibială și va sta pe tușă aproximativ o lună! Clujeanul va rata în mod sigur partidele cu Sportul și Pandurii și este incert pentru derbyul cu Rapid (11 septembrie) și primul meci al CFR-ului din grupele Ligii Campionilor (14/15 septembrie).
„Am primit cartonaș galben, dar eu am glezna umflată”, a spus imediat după meci Bjelanovic
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER